La doar câteva zile după ce Turcia a ratificat în parlament cerea Finlandei de aderare la NATO, țara nordică va deveni la 4 aprilie 2023, cel de-al 31-lea stat membru al alianței militare. Intrarea Suediei însă rămâne încă neclară, din cauza opoziției venite din partea Ungariei și Turciei. Reticența liderului Ungariei ar veni din cauza faptului că Suedia a fost foarte vocală împotriva încălcărilor statului de drept și restricționării libertății de exprimare în Ungaria, conducând la înghețarea unor fonduri europene de coeziune în valoare de 22 miliarde. Președintele Turciei, de asemenea refuză să ratifice cererea de aderare a Suediei pe motiv că aceasta nu facilitează extrădarea unor kurzi suspectați de autoritățile de la Ankara de organizarea unei tentative eșuate de lovitură de stat din 2016. Oficialii din vest speră că alături de Finlanda, Suedia va deveni membru deplin până la Summitul NATO programat în Iulie, rămâne însă de văzut dacă Turcia și Ungaria își vor schimba poziția până atunci.
Finlanda și Suedia au decis să pună capăt deceniilor de neutralitate în mai 2022, la doar câteva luni de la invazia Rusiei în Ucraina. Pentru Finlanda, istoria Ucrainei e mult prea familiară – în 1939, în ciuda rezistenței feroce a armatei finlandeze, țara a pierdut 10% din teritoriu în urma invaziei Uniunii Sovietice, fiind obligată să plătească despăgubiri și să legalizeze partidul Comunist. În timpul Războiului Rece, Finlanda a fost forțată într-o poziție de neutralitate de către Uniunea Sovietică, prin care țara a devenit un stat tampon între marile puteri, suferind o influență semnificativa din partea Rusiei asupra politicii sale interne și externe. Acest proces numit “filandizare” se aseamănă mai degrabă cu subordonarea țării față de un vecin puternic decât cu o neutralitate veritabilă.
Suedia a menținut o poziție de neutralitate timp de 200 de ani, începând din 1815 până astăzi. La mod practic însă, neutralitatea s-a manifestat diferit. În timpul celui de-al doilea război mondial, Suedia a fost obligată să implementeze varii concesiuni Germaniei precum semnarea unui acord de tranzit al muniției și soldaților germani prin teritoriul țării și înrolarea soldaților voluntari în Finlanda în lupta împotriva Uniunii Sovietice. În timpul Războiului Rece, Suedia și-a păstrat neutralitatea prin dezvoltarea unei capacități militare adecvate pentru a rezista unei posibile agresiuni din partea altei țări. Această consolidare a capacităților a inclus creșterea cheltuielilor pentru apărare, menținerea recrutării generale, dezvoltând autosuficiență în tehnologia militară și chiar urmărind un program independent de arme nucleare (abandonat în anii ’50). Toate aceste măsuri au dus la faptul că, în ciuda neutralității, armata suedeză conținea 850.000 de soldați si avea una din cele mai puternice forțe navale și aeriene din lume.
Odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice, în 1995, ambele țări au aderat la UE. Deși rămânând oficial neutre, țările au ales să devină parteneri apropiați ai NATO, aducând contribuții majore alianței și luând parte la mai multe misiuni NATO de la sfârșitul Războiului Rece. În contextul unei asemenea colaborări strânse, principalul avantaj al membrei NATO este că pentru prima oară, cele două țări vor avea garanții de securitate din partea statelor deținătoare de arme nucleare conform articolului 5 al NATO, care consideră un atac asupra unui stat membru ca un atac asupra tuturor.
Traiectoria țărilor nordice de la neutralitate la alianță militară reprezintă o resursa valoroasă de lecții și bune practici. În contextul dezbaterilor din spațiul public pe subiectul neutralității, ce poate învăța Moldova din politica de apărare a Suediei și Finlandei?
- De la independență, Republica Moldova a trecut, de facto, printr-un proces de “filandizare” conform căruia Rusia a impus Moldovei neutralitatea având ca scop desființarea armatei naționale, prelungirea staționarii trupelor ruse pe teritoriul Moldovei și menținerea țării sub influență rusă, eliminând posibilitatea Chișinăului de a beneficia de securitate din partea altor state sau alianțe politico-militare. Asta poate fi demonstrat atât prin controlul sferei politice din Moldova care a subfinanțat si neglijat capacitățile de apărare ale țării, cât și prin pedepsirea Moldovei prin embargo-uri sau scumpiri de gaz, de fiecare dată când aceasta a urmărit dezvoltarea relațiilor economice și politice cu Uniunea Europeană.
- Neutralitatea Moldovei poate fi menținută doar prin descurajarea unor potențiale agresiuni militare din partea altor țări. Faptul că Republica Moldova are statut neutru din punct de vedere constituțional nu va descuraja nici o țară de pe glob din a ataca. Descurajarea atacurilor armate poate fi făcută doar prin investiții substanțiale în apărare pentru a putea antrena armata, achiziționa armament și tehnologii de apărare de ultimă generație. În 2023, bugetul Moldovei pentru apărare a fost crescut cu 68% față de anul 2022, cu toate acestea el constituie doar 1.697 milioane lei, reprezentând 0,55% din PIB-ul țării. În comparație, bugetul Suediei și Finlandei este în proporție de 1.5% din PIB reprezentând 8 și 6 miliarde de dolari respectiv, având ca obiectiv creșterea la o proporție de 2% până în 2026.
- Neutralitatea nu poate exista atâta timp cat pe teritoriul Moldovei este prezentă o armată străină. Neutralitatea constituțională a Moldovei este cel puțin bizară: declarată unilateral și nerecunoscută la nivel internațional – în mod special de Rusia. Fără garanții internaționale, de la începutul războiului, Ucraina a devenit de facto, singura garanție de apărare a Moldovei. Neavând putere de negociere în rezolvarea conflictului transnistrean, Moldova rămâne în continuare extrem de vulnerabilă la presiuni din partea Rusiei, iar o schimbare a regimului de la Chișinău în unul pro-rus va forța Moldova la concesiuni similare cu cele la care a fost supusă Suedia, precum folosirea aeroportului Chișinău pentru transportarea muniției, începerea unui nou front de luptă vestic cu Ucraina, și trimiterea soldaților ”voluntari” la lupta – izolând astfel Moldova pe plan internațional și transformând-o într-un nou Belarus.
Autor: Mihaela Sirițanu, expertă asociată WatchDog.MD în economie politică, relații internaționale, politică și alegeri