O discuție despre aceste declarații și relația Moldovei cu Uniunea Europeană cu activistul civic Valeriu Pașa.
Valeriu Pașa: „Declarațiile lui Putin sunt cumva de serviciu. El a menționat pentru prima dată în foarte mult timp problema transnistreană, susține formatul „5+2”, chestiuni de genul acesta și normal că nu a ratat…”
Europa Liberă: Susține intenția pe care a sonorizat-o Igor Dodon de a duce Moldova în Uniunea Euroasiatică?
Valeriu Pașa: „Este evident că a susținut-o. De ce nu ar susține-o? Este un discurs public, care se încadrează în mesajele generale politice transmise de Putin pe interiorul și exteriorul Rusiei. Și evident că cumva duce mai departe acest joc, pe care îl înțelege foarte bine și a dat de înțeles încă o dată că miza Federației Ruse în Republica Moldova este Igor Dodon. El este prietenul Federației Ruse, chiar dacă ei foarte bine conștientizează realitățile. Acest concubinaj evident pentru toată lumea între președintele Dodon și guvernarea condusă de Vlad Plahotniuc la Moscova este foarte bine înțeles. Putem să avem anumite dubii în privința a cât de bine este înțeleasă situația, nu știu, undeva la Bruxelles sau de unii politicieni de peste Ocean, nicidecum la Moscova.
La Moscova, realitățile din Republica Moldova sunt cunoscute la zi, la oră și sunt foarte bine înțelese, dar, pe de altă parte, Federației Ruse îi convine situația – cât mai prost va fi în Republica Moldova și pentru cât mai mult timp, cu atât mai mari sunt șansele într-un viitor pe termen mediu ca Republica Moldova să intre definitiv în zona de influență a Federației Ruse. Acum, o eventuală venire la putere a unei forțe pro-ruse ar putea să fie temporară, iar dacă situația în Republica Moldova ar rămâne la fel de proastă pentru încă vreo cinci ani, pur și simplu, prin procesul activ de emigrație, alegătorii din Republica Moldova pot să devină pro-ruși sau, mai bine spus, cei pro-europeni pleacă, pur și simplu…”
Europa Liberă: Dar soarta Republicii Moldova, domnule Pașa, cine o decide, Vladimir Putin sau alegătorii din Republica Moldova?
Valeriu Pașa: „Soarta Moldovei o decid, în primul rând, alegătorii, dar alegătorii din Republica Moldova sunt influențați. Și acest factor al mass-media din Federația Rusă, care este un agent extrem de important, poate chiar cel mai activ, cel mai important în formarea opiniei cetățenilor de aici, din Moldova, despre lumea în care ei trăiesc. Și lor li se livrează zilnic din televizoare că în Federația Rusă totul este foarte bine, Vladimir Putin este cel mai bun lider posibil și, evident, asocierea cu imaginea lui i-a creat acest rating lui Igor Dodon. Igor Dodon, în rest, nu exista ca politician. El, ca politician cu susținere largă, a fost creat prin această asociere cu imaginea lui Vladimir Putin, care în Republica Moldova este foarte bună.
Vladimir Putin este cel mai popular politician în Republica Moldova; mult mai popular decât orice politician local sau din alte țări, din simplul motiv că, în fiecare seară, moldovenii la televizor, foarte muți dintre ei văd un lider extrem de iscusit, pentru că problemele adevărate din Rusia la televizor în Moldova n-o să le vedeți – despre corupție, despre încălcarea drepturilor omului, despre hoția care se petrece în jurul bugetului public din Rusia, despre cum este stoarsă economia rusească de către oligarhii ruși; toate astea nu se arată la televizor. Se arată cât este de bun Putin, care reușește, printr-o campanie de PR țintită, în primul rând, pentru interiorul Rusiei, dar cu un impact foarte mare aici, în Republica Moldova.”
Europa Liberă: Dar și acest ultim sondaj, care a fost dat publicității recent de către CBS-AXA, arată că cetățenii vor ca Republica Moldova să mențină un parteneriat strategic cu Federația Rusă. În caz că Moldova va fi amenințată, primul ajutor iarăși ei cred că ar putea și ar trebui să vină din Federația Rusă.
Valeriu Pașa: „Exact și este doar rezultatul acestei propagande, pentru că nu este informare, care curge cu acceptul și concursul direct al guvernării actuale din Republica Moldova, care curge din televizoarele moldovenilor în fiecare seară, pentru că, dacă să spunem așa, propaganda locală poate fi combătută, nu știu, dacă la televizor li se spune că trăim în paradis, iar omul iese afară și vede că e cu totul altfel, el nu crede propaganda locală, iar pe cea din Federația Rusă el o crede, pentru că el nu poate să testeze, ieșind afară, care sunt realitățile. Deci, în primul rând, Vladimir Putin este cel mai promovat prezent politician din televiziune în Republica Moldova.”
Europa Liberă: Și totuși, în preferințele respondenților apare Uniunea Europeană, atunci când e vorba cine ajută cel mai mult țara.
Valeriu Pașa: „Mult prea puțin apare, în comparație cu cât ajută. Și aici este și o problemă a instituțiilor europene în a gestiona comunicarea prin intermediul mass-media și directă cu cetățenii aici, în Republica Moldova, pentru că banii dați de Uniunea Europeană sunt prezentați ca bani aduși de primarul X sau de ministrul Y, când de fapt nu este așa. Respectiv, Uniunea Europeană, pe lângă a da bani, și nu doar Uniunea Europeană, este și cazul României…”
Europa Liberă: Și Statelor Unite…
Valeriu Pașa: „…trebuie să aibă grijă foarte mult ca oamenii să știe despre toate astea și să știe că banii sunt dați oamenilor, și nu Guvernului, să se disocieze la maximum de această imagine a oricărui Guvern – bun sau rău, cum este el aici –, trebuie să comunice direct. Asta-i prima parte.
A doua parte este că Uniunea Europeană și Statele Unite, dar, în special, Uniunea Europeană sunt și ele ținta unei campanii de comunicare foarte agresive din partea Kremlinului, prin intermediul acelorași mass-media, pentru că, pe lângă știrile despre cât este de bun, puternic și eficient Putin, în fiecare zi o să vedeți știri despre cât sunt de „ineficienți” (pentru că așa sunt prezentați) politicienii din Vest și cât de multe probleme au, cum este distorsionată realitatea, pentru că n-o să vedeți nimic despre deciziile de zi cu zi care duc la creșterea nivelului de trai în Germania, de exemplu, în schimb o să vedeți la toate canalele, inclusiv cele moldovenești, nu doar cele rusești care transmit, despre faptul că cineva a aruncat cu două roșii în Angela Merkel. Acestea au fost cam unicele știri care au apărut în Republica Moldova despre toată campania electorală din Germania.”
Europa Liberă: Să revenim la dezbaterile care au avut loc în Parlamentul European. Continuarea unei susțineri fără condiții prealabile a fost poziția fracțiunii socialiste, în timp ce europarlamentarii din fracțiunea Partidului Popular, cea mai puternică din Parlament, a criticat schimbarea sistemului electoral din Republica Moldova, această reformă care a adus la aceea ca următoarele alegeri să fie organizate în baza sistemului electoral mixt, și a cerut ca acordarea asistenței macrofinanciare de 100 de milioane de euro, deocamdată, să fie condiționată de respectarea recomandărilor Comisiei de la Veneția. Dvs. ce ați înțeles, totuși?
Valeriu Pașa: „Cu poziții critice au venit absolut toate fracțiunile, în afară de cea a social-democraților. Și Verzii din Parlamentul European, și liberalii, și stânga europeană s-au exprimat clar asupra situației reale din Republica Moldova, au criticat încălcarea recomandărilor Comisiei de la Veneția și au punctat problemele foarte mari din justiție și înrăutățirea drastică a situației privind respectarea drepturilor omului…”
Europa Liberă: Dar opțiunile au fost diferite atunci când vine vorba de a ajuta financiar țara?
Valeriu Pașa: „Chiar și în privința necesității unei condiționalități mult mai dure și la subiect pe probleme reale a fost cam aceeași poziție la toți și chiar când vorbim despre fracțiunea socialiștilor sau social-democraților din Parlamentul European, trebuie să înțelegem că nu vorbim despre poziția întregii fracțiuni, care este a doua ca mărime în Parlamentul European, dar vorbim despre poziția unui număr de deputați din Partidul Social Democrat din România, care au un parteneriat personal cu domnul Plahotniuc, și nici măcar nu este vorba despre un parteneriat pe baza de afiliere la aceeași familie politică; există și relații personale. Sunt câteva persoane, plus doamna Norica Nicolai care, nominal, este parte a fracțiunii liberalilor, dar, de fapt, este exponent exact al aceluiași centru de putere al Partidului Social Democrat.”
Europa Liberă: Ce credeți Dvs., vor veni, vor fi trimiși acești bani în Republica Moldova?
Valeriu Pașa: „Deocamdată, nu este luată o decizie. Cu siguranță, abordarea instituțiilor europene, altele decât Parlamentul, deci, aceeași Comisie Europeană, Serviciul pentru Relații Externe, este un pic diferită – mai pragmatică, mai calmă –, dar cu siguranță, ei nu vor putea încălca o eventuală decizie politică strictă a Parlamentului. Dacă Parlamentul va poziționa foarte strict înghețarea oricărei finanțări, Comisia nu va debursa niciun euro.”
Europa Liberă: Dar cum înțelegeți Dvs. că „să fie respectate recomandările Comisiei de la Veneția de către guvernarea de la Chișinău”, dacă aici legea a fost adoptată?
Valeriu Pașa: „Contrar recomandărilor și bunelor practici internaționale, a fost modificată abuziv legislația electorală, fiind aprobată o lege proastă, din punctul de vedere al democrației, și nefuncțională…”
Europa Liberă: La această lege nu se mai revine, a promis domnul Candu, spicherul Parlamentului.
Valeriu Pașa: „Păi asta e problema domnului Candu. Europenii transmit un mesaj foarte clar, de înțeles pentru toate lumea: Reveniți asupra acestei legi! Acesta este mesajul. Mesajul este absolut tranșant: Reveniți asupra acestei legi, reveniți la un sistem echitabil de alegere a deputaților.”
Europa Liberă: Dar ei, deputații care au votat această lege, spun că au respectat, practic, în proporție de 90% aceste recomandări făcute de Comisia de la Veneția?
Valeriu Pașa: „Da, și alte… Deci, aici deja nu vorbim despre interpretări. Asta este o minciună. Cei care spun că s-au respectat recomandările Comisiei de la Veneția, măcar cumva, nu a fost respectată nicio recomandare din cele date de Comisia de la Veneția. Nici măcar parțial, pentru că acolo nu e loc de „parțial”, acolo lucrurile au fost spuse destul de clar – pe conținutul acestei legi și pe modificarea în sine, de principiu –, că nu este recomandabil, înainte de alegeri, de schimbat regulile jocului. Mai ales, cardinal, mai ales, într-o republică parlamentară, unde Parlamentul are supraputeri, deci, este de departe, toată puterea în stat este concentrată în Parlament, și modul în care se aleg deputații în Parlament este cel mai important lucru. Deci, nu poți să te trezești acolo cu un deputat ales, care să fie ales cu 60 de mii de voturi pe liste și altul, care vine cu 2000-3000 de voturi pe circumscripții. Este un nonsens, este nedemocratic și chiar contrar logicii.”
Europa Liberă: Comisia guvernamentală deja croiește aceste circumscripții.
Valeriu Pașa: „Și așa cum era evident, pentru că pe lângă faptul că această lege este proastă pentru oameni, este proastă, pentru că există o sumedenie de articole care, pur și simplu, se contrazic între ele. Și cu ce se ocupă acum această comisie, pe mine mă depășește, pentru că această lege are prevederi care spun clar că, în Republica Moldova, nu pot să fie 51 de circumscripții, pentru că este o prevedere care spune că, între 55 de mii și 60 de mii, trebuie să aibă fiecare circumscripție. Și cum Igor Dodon și cu prietenii săi au de gând să facă trei circumscripții în Găgăuzia, în condițiile în care acolo sunt 130 și ceva de mii de alegători, nu știu, pentru că au zis că nu pot să le rupă.
Deci, din această grabă și frică de a pierde puterea, așa de tare s-au grăbit că nici n-au citit așa, calm, ce au scris. Și lucrul acesta se vede și pe exterior. Adică, pe lângă faptul că e un sistem de alegeri în sine inechitabil în condițiile actuale din Republica Moldova, el este încă și nefuncțional. Respectiv, această comisie o să încalce legea aprobată de Parlament, pentru că, conform acestei legi, nu pot fi 51 de circumscripții. Și această comisie, cu încălcarea legii aprobate de Parlament, va croi cumva (nu este clar cum) aceste circumscripții. Respectiv, așa cum a fost formată această comisie, cu încălcarea acelei legi, așa cum n-au fost reguli clare de delegare a membrilor acelei comisii, respectiv și toată activitatea ei de la început și mai departe este una ilegală.”
Europa Liberă: Cum vedeți pe viitor această cooperare între Republica Moldova și Uniunea Europeană?
Valeriu Pașa: „Lucrurile se schimbă. Se schimbă lent, pentru că așa funcționează Uniunea Europeană. Cu siguranță, Uniunea Europeană va deveni mult mai pragmatică și va cere Guvernului de la Chișinău deja nu chestii generaliste, dar niște lucruri foarte punctuale. Și, probabil, vor taxa mai dur. Cei care se joacă cu răbdarea Uniunii Europene, nici ei nu înțeleg în ce s-au băgat, pentru că încă nici Uniunea Europeană nu știe unde este capătul răbdării sale și, la un moment dat, el s-ar putea să apară și atunci guvernanții pot să se trezească cu probleme foarte mari, pentru că Uniunea Europeană este calmă, dar, la un moment dat, ar putea să i se termine răbdarea și, pur și simplu, să înceapă să taxeze personalizat acești oameni care își bat joc de imaginea Uniunii Europene.”