Cine sunt favoriții în cursa alegerilor prezidențiale și a celor parlamentare

oct. 7, 2024

Sondaj autorizat de Comisia Electorală Centrală prin Hotărârea CEC nr.2850 din 12.09.2024.

Pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024, Comisia Electorală Centrală a înregistrat 11 candidați. În ciuda diversității de candidați, actuala președintă Maia Sandu este favorita în competiția pentru fotoliul prezidențial.

În preferințele respondenților, Maia Sandu este urmată după scor de Alexandr Stoianoglo, candidat susținut de PSRM,   Renato Usatîi (Partidul Nostru) și Irina Vlah, candidată independentă.

Ceilalți candidați au înregistrat un scor între 0 și 3%.  Este necesar de precizat că totuși 22% dintre populația țării încă nu a luat o hotărâre clară privind votul la alegerile prezidențiale. Prin urmare, scorul primilor patru candidați ar putea oscila ușor pe parcursul următoarelor săptămâni.

Nu este disponibilă nicio descriere.

Infografic 1. Preferințele electorale prezidențiale – Septembrie 2024

Față de luna august 2024, nici unul dintre candidații la alegerile prezidențiale nu a înregistrat o creștere semnificativă de rating. Însă, se poate observa că opțiunile diverse existente cresc ușor nivelul de nehotărâre a oamenilor și îi determină să fie mai ezitanți.

Nu este disponibilă nicio descriere.

Infografic 2. Preferințele respondenților din luna august versus luna septembrie, 2024 la prezidențiale

Pentru alegerile parlamentare, deși în mare parte datele reflectă preferințele față de candidații la președinție (PAS, PSRM, Partidul Nostru), apare în top și Blocul ,,Victoria”,  care ar intra în parlament dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile parlamentare.

Cu toate acestea, pentru alegerile parlamentare există deocamdată un procent mai mare de indeciși decât în cazul alegerilor prezidențiale – 30% față de 22%, cu încă 9% care afirmă că nu ar vota pentru nici un partid sau nu ar participa la alegeri. În total, aproape 43% dintre alegători nu au indicat un candidat preferat la alegerile parlamentare, în timp ce în luna august au fost sub 25%. Această creștere semnificativă poate fi explicată prin mutarea totală a atenției pe referendum și alegerile prezidențiale.

Nu este disponibilă nicio descriere.

Infografic 3. Scorurile electorale ale partidelor în cazul alegerilor parlamentare.

Nu este disponibilă nicio descriere.

Infografic 4. Preferințele respondenților din luna august versus luna septembrie, 2024 la parlamentare

Prezentarea desfășurată a sondajului o puteți accesa AICI.

Datele au fost colectate în cadrul proiectului „Definirea și combaterea narațiunilor anti-occidentale în Republica Moldova” implementat de către Institutul Aspen România – Biroul de la Chișinău împreună cu Asociația pentru Politică Externă APE  și Comunitatea Watchdog Moldova.

Metodologia cercetării:

  • Volumul eșantionului: 1021 persoane cu vârstă de 18 ani şi mai mult;
  • Eșantion: stratificat, probabilist, bistadial;
  • Tip sondaj: interviu telefonic moderat de intervievator (CATI)
  • Reprezentativitate: eșantionul este reprezentativ pentru populația adultă a Republicii Moldova, cu o eroare maximă de +3,1%
  • Perioada de culegere a datelor: 13 – 22 septembrie 2024. Chestionarul a fost disponibil în limbile română şi rusă, oferindu-se respondenților posibilitatea de a alege limba interviului.
  • Eșantionul include doar persoanele rezidente pe teritoriul Republicii Moldova la momentul realizării interviului telefonic.

 

Sondajul a fost organizat în cadrul proiectului „Definirea și combaterea narațiunilor anti-occidentale în Republica Moldova”, implementat de Institutul ASPEN România în parteneriat cu Asociația pentru Politică Externă și Comunitatea „WatchDog.MD” cu suportul financiar al Black Sea Trust of the German Marshall Fund.

Concluziile din acest material nu reprezintă neapărat poziția donatorului și țin exclusiv de responsabilitatea autorilor.

Share This