Autor: Gabriela Revenco, expertă WatchDog.MD
Alegerile prezidențiale și referendumul din 2024, urmate de alegerile parlamentare din 2025, au constituit unele dintre cele mai importante scrutine electorale din istoria Republicii Moldova, întrucât au consolidat vectorul european ca direcție principală de dezvoltare a țării. Pe măsură ce miza acestor alegeri a fost extrem de mare, pe atât de amplă a fost și interferența externă: de la campanii coordonate de dezinformare până la scheme de corupere electorală de ordinul milioanelor de dolari. În pofida acestor ingerințe, Republica Moldova a reușit să-și apere integritatea alegerilor și votul liber exprimat al cetățenilor. Sfârșitul alegerilor nu a însemnat însă și sfârșitul imixtiunii ruse împotriva Republicii Moldova. Țara noastră rămâne încă o țintă a campaniilor de manipulare și destabilizare chiar și în perioadele post-electorale, deoarece schimbarea opiniei publice nu se face peste noapte, ci necesită o muncă continuă. În acest context, nu ar trebui să ne surprindă nici datele din sondaje care arată că peste 40% din populație nu percepe Rusia drept o amenințare. Aceste percepții nu sunt rezultatul campaniilor de manipulare de azi sau ieri, ci consecința unor ani întregi de propagandă transmisă prin televiziune, artă, muzică și filme de origine rusă disponibile din abundență pentru publicul din Republica Moldova.
La mai bine de jumătate de an de la finalizarea ciclului electoral, putem afirma cu certitudine că Rusia nu a cedat. Federația Rusă continuă războiul hibrid împotriva Republicii Moldova, iar retrospectiva ultimelor luni ne demonstrează că pe lângă constantele campanii de manipulare în mediul online, sprijin direct pentru anumiți actori politici, Kremlinul și-a diversificat metodele de destabilizare și recurge la tehnici din ce în ce mai hard. Cert este că în ajunul alegerilor miza a fost votul, iar în etapa post-electorală ținta a devenit erodarea încrederii în stat.
În luna martie, Federația Rusă a generat o adevărată criză ecologică pe Nistru, iar mii de cetățeni din nordul Republicii Moldova au rămas timp de mai multe zile fără apă pentru uz. La scurt timp după ce în casele oamenilor a apărut apa, Federația Rusă a demonstrat că este capabilă de acțiuni și mai barbare. Pentru a lăsa cetățenii Republicii Moldova în beznă, Rusia a bombardat linia de înaltă tensiune Isaccea-Vulcănești, care traversează teritoriul Ucrainei. În ambele cazuri Rusia a urmărit un singur scop: ca autoritățile să eșueze în gestionarea acestor crize, iar cetățenii să-și piardă încrederea în capacitatea statului de a-i proteja. Kremlinul a vrut să semene neîncredere, panică, frică și repulsie față de autorități, emoții cu care foarte ușor poți să jonglezi pentru a-ți promova narativele și pentru a dezbina o societate. Ceea ce nu a luat în calcul Federația Rusă a fost solidaritatea UE și a României în sprijinul Republicii Moldova: de la transportarea apei potabile până la activarea mecanismului de Protecție Civilă, acțiuni care au contribuit la soluționarea crizei.
În timp ce autoritățile își concentrau eforturile în gestionarea crizelor, narativele de manipulare și dezinformare, coapte în laboratoarele de la Moscova, erau răspândite masiv de către rețeaua de propagandă formată din bloggeri, canale de Telegram și TikTok, politicieni și diferiți formatori de opinie: „Statul ține nordul țării fără apă”, „Moldova mimează independența energetică”, „Moldova trebuie să cumpere energie electrică de la Cuciurgan” etc.
Strategia a urmărit inversarea rolurilor: Republica Moldova a fost prezentată ca vinovată, iar Rusia drept „victima unor acuzații și retorici rusofobe” din partea Chișinăului. Eficiența acestei abordări este vizibilă, deoarece reacții de tipul „Iar Rusia e de vină?!” devin din ce în ce mai răspândite atât în mediul online, cât și discuțiile prezente în anumite cercuri de oameni.
Neîncrederea cetățenilor în instituțiile statului este elementul central pe care se concentrează rețeaua de propagandă în ultima perioadă. Nu este o tactică nouă în arsenalul Federației Ruse, ea a fost folosită constant, mai ales în contextul electoral din 2024-2025 pentru a prezenta Comisia Electorală Centrală ca fiind controlată de partidul de guvernare. Promovarea acestui narativ a urmărit crearea percepției că alegerile din Republica Moldova nu sunt libere și corecte, iar votul cetățenilor este furat. Tatonarea terenului cu astfel de mesaje a urmărit incitarea spiritelor în perspectiva unor eventuale proteste. Neîncrederea în stat devine un instrument extrem de periculos, mai ales în cazul democrațiilor fragile, cum este Republica Moldova, deoarece, atunci când lipsește încrederea în organele de forță, în sistemul de justiție, medical sau social, statul nu poate funcționa la fel de eficient.
Dacă anterior ne-am obișnuit cu falsuri absurde, de la „30 de mii de sirieni” până la „achiziția de spermă de către președinta țării”, în ultima perioadă propaganda se concentrează tot mai mult pe exploatarea emoțiilor. În acest context, în jurul unor evenimente reale este generat un adevărat haos informațional, marcat de apel la emoție, revoltă, furie și indignare. Astfel, în perioada martie–aprilie, pentru a obține foloase, rețeaua propagandistică a exploatat unele tragedii precum suicidul unei femei și presupusa dispariție a unei minore. Exploatarea unor asemenea cazuri permite propagandei să ajungă eficient la audiențe bine țintite. Sub presiunea emoțiilor, chiar și persoane relativ imune la dezinformare pot cădea în aceste capcane. Miza este ca mesajele distribuite să provoace emoție, dar nu gândire rațională. Astfel, războiul informațional în etapa post-electorală nu urmărește neapărat ca publicul să creadă un fals, ci să reacționeze emoțional la un fapt real, dar distorsionat. De regulă, câteva voci dau tonul discuției, iar ulterior subiectul este preluat, amplificat și răspândit inclusiv de cetățeni obișnuiți, care nu conștientizează că sunt folosiți drept instrumente în jocul propagandistic.
Pe lângă clasicii dezinformării, rețeaua de propagandă în etapa post-electorală se extinde semnificativ și se reconfigurează. Pe lângă actorii tradiționali, apar tot mai mulți „formatori de opinie” crescuți pe Facebook sau TikTok. Unii operează sub identitate reală, alții sub anonimat. Funcționează coordonat: distribuie reciproc conținut, sincronizează mesajele și creează impresia unui consens larg.
Astfel, în calitate de fețe vorbitoare nu se mai utilizează doar politicienii compromiși, afiliați direct cu Federația Rusă, ci se cresc și se promovează voci noi, percepute ca „autentice” și mai apropiate de public. Se recurge la această tactică deoarece omul de la firul ierbii devine obosit de fețele politice și discursul politic, el are nevoie de validarea că ceea ce crede el despre un anumit subiect, crede și X, Y, Z. Și de multe ori, cetățeanul își găsește această validare în postarile unui cont anonim, sau a unui „patriot din Germania Italia sau Spania”. Cu alte cuvinte, oamenii tind să creadă mai ușor informațiile care confirmă propriile percepții și care sunt susținute aparent de alți „oameni ca ei”.
În unele cazuri, manipularea reușește să se amplifice pe fundalul unor lacune de comunicare din partea autorităților: fie nu comunică deloc, fie comunică prea târziu pe seama unui subiect, fie lasă loc de interpretări. Astfel, acest gol informațional începe a fi umplut de „experții” de pe Facebook sau TikTok. Este firesc ca într-o societate democratică fiecare să-și exprime punctul de vedere și fiecare să aibă dreptul la libera exprimare. Problema apare atunci când aceste principii sunt abuzate pentru a promova mesaje propagandistice. Prin urmare, unii exploatează beneficiile democrației pentru a împinge societatea într-o zonă a instabilității, haosului și chiar a suprimării drepturilor omului. Întrebarea rămâne dacă omul simplu reușește să facă diferența între libertatea de exprimare și manipularea în interesul unor forțe meschine?!
Soluții rapide pentru a pune capăt manipulării și dezinformării într-o societate democratică nu există. Investițiile în educație media și cultură politică sunt indispensabile, însă efectele acestor investiții vor fi resimțite în timp. Să nu ne îmbătăm cu apă rece, discursurile ocazionale despre pericolul rusesc din partea oficialilor nu pot contrabalansa ani întregi de propagandă, alimentată atât de politicieni locali, cât și de Kremlin. Este nerealist să ne așteptăm ca oamenii să conștientizeze acest pericol de la sine, după ce, ani la rând, au fost hrăniți la televizor cu ideea iluzorie de popoare frățești, parteneri strategici, putere mondială etc.
Adevărul este că statul poate rezista în fața unor falsuri clasice, absurde, neinspirate și ușor de demontat, dar devine vulnerabil atunci când manipularea acționează mult mai subtil și erodează încrederea oamenilor în instituții, în capacitatea statului de a-i proteja sau de a soluționa anumite crize. Prin urmare, autoritățile trebuie să trateze comunicarea publică drept o componentă de securitate națională: rapidă, credibilă și capabilă să reducă spațiul pentru speculații, pentru că poți câștiga orice luptă, dar dacă ai pierdut-o în plan informațional, nu mai poți fi numit câștigător. În același timp, este necesară o mai mare vigilență din partea societății vizavi de „marii apărători ai adevărului de pe Facebook”, plătiți pentru postări. Ar trebui să ne obișnuim să punem la îndoială orice informație, să încercăm să depunem un minim efort de a verifica înainte de a da share, a blama, a critica și a ne înfuria. În caz contrar, fiecare criză va deveni un câștig pentru propagandă și o pierdere pentru țară.