La data de 27 februarie 2018, Comisia Electorală Centrală a expus pentru procedura de consultări publice proiectul de Hotărâre pentru modificarea și completarea Regulamentului privind înregistrarea prealabilă a cetățenilor. Proiectul prevede extinderea aplicării procedurii de înregistrare prealabilă a alegătorilor pentru cetățenii cu drept de vot care își au domiciliul înregistrat în teritoriul Republicii Moldova aflat în afara controlului autorităților constituționale. Atragem insistent atenția CEC asupra faptului că la data de 2 mai 2017, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a recunoscut teritoriul raioanelor din stânga Nistrului, aflat în afara controlului autorităților constituționale, drept teritoriu aflat sub ocupație militară străină. În acest context, este corect ca autoritatea electorală să utilizeze termenii corecți, statuați de către Curtea Constituțională – anume teritoriul aflat sub ocupație militară străină.
Am prezentat spre examinare opinia Asociației Comunitatea ”WatchDog.MD” privind proiectul de modificare și completare a Regulamentului privind înregistrarea prealabilă a alegătorilor. Opinia noastră poate fi accesată apăsând butonul de mai jos.