Autoare: Gabriela Revenco
Context: După scrutinul parlamentar din 28 septembrie 2025, Facebook-ul moldovenesc a fost inundat de profiluri și pagini anonime, dar și de oameni reali care au devenit brusc foarte activi în comentarea situației politice, economice și sociale din țară. Tacticile folosite sunt izbitor de asemănătoare, practic identice cu cele documentate de investigațiile jurnalistice realizate în ajunul alegerilor parlamentare din 2025: persoane instruite cum să devină active pe rețele, cum să scrie postări personalizate și cum să amplifice anumite subiecte prin susținere reciprocă în cadrul rețelei (like-uri, distribuiri și comentarii). Într-una dintre înregistrările publicate de Ziarul de Gardă, curatorul rețelei a menționat că activitatea membrilor nu se va încheia odată cu alegerile din 2025. În raportul pentru conştientizarea publică a manipulării informaţionale (18 iunie 2026), Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (CCSCD) a anunțat că a reușit să identifice în intervalul 12-15 aprilie 2026 o rețea de 175 de conturi utilizate pentru publicarea și amplificarea artificială a unor mesaje politice manipulative. Raportul a confirmat eliminarea tuturor celor 175 de conturi de către platforma Facebook.
Pe 31 iulie 2026, Comunitatea WatchDog.MD a publicat o analiză care a documentat modul în care infrastructura de propagandă pro-Kremlin și pro-Șor s-a regrupat în jurul unor profiluri noi, după alegerile parlamentare din 2025. Pentru acest studiu au fost selectate 53 de conturi active, cu impact semnificativ, de pe care au fost extrase și analizate peste 22.692 de postări publicate în perioada 1 octombrie 2025 – 14 iulie 2026.
Analiza a identificat care au fost cele mai promovate narațiuni de către rețea: „Guvernarea PAS este incompetentă și își favorizează apropiații”, „Maia Sandu este un președinte nelegitim și dependent de sprijinul occidental”, „Chișinăul vrea să distrugă autonomia găgăuză”, „Moldova este condusă din exterior”, „Pensiile nu țin pasul cu scumpirile” etc.
Analiza de față continuă această cercetare și urmărește să stabilească legăturile dintre aproximativ 100 de profiluri anonime, create după alegerile parlamentare și active în continuare. Cercetarea urmărește identificarea tiparelor de coordonare dintre acestea, prin compararea conținutului publicat, a subiectelor abordate și a similitudinilor dintre mesaje. Totodată, analizează modul în care mesajele promovate de aceste profiluri se aliniază celor răspândite de persoane care ar fi fost remunerate anterior de Ilan Șor.
Din totalul profilurilor incluse în analiza actuală, 27 au fost documentate și în studiul din iulie 2026. Acestea au fost păstrate în listă pentru a examina legăturile dintre profilurile deja identificate și cele analizate în cadrul noii cercetări.

