Autor: Artur Leșcu, doctor în istorie, expert în securitate
Războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei a intrat în al patrulea an, iar Republica Moldova, deși nu este parte beligerantă, resimte în mod direct și constant efectele militare ale acestui conflict. Poziționată la frontiera unui teatru activ de operațiuni, Moldova a fost expusă unei presiuni de securitate fără precedent în ultimele decenii.
Una dintre cele mai evidente și concrete consecințe militare ale războiului este reprezentată de penetrările repetate ale spațiului aerian al Republicii Moldova de către drone rusești lansate asupra Ucrainei. În special în contextul atacurilor masive asupra infrastructurii energetice și portuare din sudul și vestul Ucrainei, traiectoriile unor drone de tip Shahed, Gherbera sau ale altor mijloace aeriene fără pilot au intersectat în mod repetat spațiul aerian moldovenesc. Nu vorbim despre incidente izolate, ci despre un fenomen recurent. Începând cu anul 2022, au fost raportate zeci de cazuri de survolări neautorizate peste teritoriul național și o duzină de cazuri de depistare a fragmentelor de drone. În cel puțin un caz, autoritățile au confirmat prezența componentelor explozibile.
Cel mai probabil, majoritatea acestor aparate nu au avut ca țintă directă Republica Moldova, ci au fost deviate de sistemele de apărare antiaeriană ucrainene sau au suferit erori de navigație, fiind deviate de pe traiectoria inițială. Totuși, chiar și în această ipoteză, riscurile pentru populație și pentru infrastructură au fost reale. Faptul că un stat se confruntă cu căderi de drone militare pe propriul teritoriu reprezintă, în sine, o anomalie de securitate.
Reacția autorităților de la Chișinău a inclus proteste diplomatice. Ambasadorul Federației Ruse a fost convocat în repetate rânduri la Ministerul Afacerilor Externe. Într-un gest simbolic puternic, oficialilor ruși li s-au prezentat inclusiv fragmentele de drone rusești căzute pe teritoriul Republicii Moldova, pentru a sublinia gravitatea situației și caracterul inacceptabil al acestor incidente. Mesajul transmis a fost clar: ambasadorul rus era pus față în față cu uneltele de război ruse. Într-un stat care nu face parte din conflict acest lucru nu poate fi tolerat. Riscurile generate pentru cetățeni din cauza acestor repetate incidente nu pot fi tratate ca simple „accidente colaterale”.
În același timp, războiul din Ucraina a modificat fundamental percepția asupra necesității consolidării capacităților de apărare ale statului. Timp de decenii, tema modernizării Armatei Naționale a fost marginalizată, tratată fie ca subiect secundar, fie ca un potențial factor de controversă politică. Bugetele au fost modeste, iar investițiile în tehnică, infrastructură și instruire au fost limitate. Armata a funcționat mai degrabă în „con de umbră”, sprijinindu-se în mare măsură pe profesionalismul și entuziasmul militarilor, invizibilă în dezbaterea publică și adesea subestimată.
Criza de securitate generată de războiul din Ucraina a schimbat această paradigmă. Paradoxal, ne aflăm într-o furtună perfectă care a forțat societatea și, mai ales, clasa politică să confrunte realitățile dure ale mediului regional. Când drone cad pe teritoriul tău, când spațiul aerian îți este penetrat, când la graniță are loc un conflict de intensitate ridicată, discuția despre apărare nu mai poate fi amânată sau evitată.
Cel puțin formal, această schimbare de percepție s-a reflectat și în alocările bugetare. Începând cu 2022, bugetul pentru apărare al Republicii Moldova a cunoscut o creștere constantă. Dacă în 2022 acesta reprezenta aproximativ 0,36% din PIB, pentru anul 2025 el ajunge la circa 0,65% din PIB. Ținta fiind 1 % către 2030. În cifre absolute, vorbim despre o majorare de la aproximativ 61,7 milioane de dolari în 2022 la aproape 100 de milioane de dolari în 2025. Evident, nivelul rămâne unul foarte redus în raport cu provocările mediului de securitate regional. Totuși, trendul este unul pozitiv și indică o schimbare de abordare.
O altă consecință directă a contextului regional a fost adoptarea a trei documente strategice fundamentale: Strategia Securității Naționale, Strategia de Apărare și Strategia Militară. Aceste documente tratează cu seriozitate și onestitate realitatea geopolitică în care se află Republica Moldova, identifică explicit riscurile și vulnerabilitățile și trasează direcții clare pentru consolidarea capacităților de apărare. Ele marchează trecerea de la o abordare declarativă la una mai structurată și coerentă în domeniul securității.
Transformările sunt însă vizibile mai ales la nivelul dotării. Pentru prima dată, Armata Națională a intrat în era artileriei autopropulsate prin introducerea sistemelor ATMOS 2000, calibru 155 mm, compatibile cu standardele NATO. Acestea înlocuiesc vechile piese tractate sovietice și oferă mobilitate sporită, timpi reduși de reacție și interoperabilitate crescută.
În sprijinul unităților au fost introduse și mortiere autopropulsate de tip Scorpion, care permit desfășurarea rapidă, executarea focului și retragerea într-un interval foarte scurt — un avantaj esențial în condițiile războiului modern dominat de drone și sisteme de contrabaterie.
Pe segmentul apărării antiaeriene la joasă altitudine au fost recepționate sisteme MR-2 Viktor, echipate cu mitraliere grele de 14,5 mm, capabile să angajeze drone și alte ținte aeriene care zboară la altitudine redusă. În același timp, consolidarea supravegherii spațiului aerian a început prin achiziționarea unui radar modern, cu un al doilea sistem aflat în așteptare.
Nu în ultimul rând, se produce o schimbare importantă și în ceea ce privește armamentul individual. Armata Națională a început tranziția de la puștile de tip Kalașnikov, calibrul sovietic, către arme compatibile cu standardul NATO de 5,56 mm, precum Steyr AUG. Această schimbare reflectă nu doar o modernizare tehnică, ci și o aliniere doctrinară și logistică la standardele occidentale.
Aceste măsuri nu transformă peste noapte Armata Națională într-o forță regională majoră. Însă ele indică un proces de adaptare la realitățile actuale și o încercare de reducere a vulnerabilităților structurale acumulate în timp.
Propagandiștii pro-ruși și actorii politici afiliați intereselor Moscovei critică frecvent orice pas în direcția modernizării, prezentându-l drept o „militarizare periculoasă” sau o „provocare”. Se încearcă inducerea ideii că investițiile în apărare ar transforma Republica Moldova într-o țintă. În realitate, însă, tocmai lipsa capacităților de apărare amplifică vulnerabilitatea. Neutralitatea nu înseamnă absența apărării, iar consolidarea capacităților defensive nu echivalează cu implicarea într-un conflict.
Pe termen lung, efectele militare asupra Moldovei ale războiului purtat de Rusia în Ucraina trebuie evaluate nu doar prin prisma incidentelor punctuale, cii și prin transformările structurale pe care le-au generat. Dacă Armata Națională iese definitiv din conul de umbră, dacă modernizarea devine un proces susținut și coerent, dacă societatea înțelege că securitatea este o condiție a bunăstării și nu un lux, atunci această perioadă de criză ar putea avea și un efect consolidator pentru statalitatea Republicii Moldova.