EVALUAREA CAMPANIILOR DE PROMOVARE

apr. 11, 2025

ANALIZĂ A INVESTIȚIILOR ȘI TACTICILOR UTILIZATE ÎN PERIOADA 31 IANUARIE – 28 FEBRUARIE, 2025

AUTOR : ANDREI RUSU, WATCHDOG.MD
CO – AUTORI : ANDREI CURĂRARU, CĂTĂLINA BUDURIN

Rezumat

În perioada 31 ianuarie – 28 februarie, Federația Rusă, prin intermediul oligarhilor fugari, și-a schimbat strategia de sponsorizare a dezinformării prin platformele Facebook și YouTube. Fugarul Ilan Șor a renunțat la sponsorizarea reclamelor prin pagini anonime și cele direct asociate cu acesta. Noua tactică a lui Șor prevede promovarea imaginii politicienilor Victoria Furtună, Vasile Tarlev și Irina Vlah, susținuți de oligarh la alegerile prezidențiale. Totodată, Șor continuă să promoveze activ, prin Facebook, postul TV „MD24”, lansat la Moscova în contextul alegerilor prezidențiale, pentru a manipula opinia publică. Veaceslav Platon promovează în continuare postări manipulatorii prin pagina sa personală și prin intermediul fostei jurnaliste Natalia Morari, cu care are un copil. Atât Ilan Șor, cât și Veaceslav Platon au redus considerabil bugetele pentru promovarea postărilor cu scop de manipulare a opiniei publice. De asemenea, au scurtat perioadele de difuzare a reclamelor – de la 7 zile la 2-3 zile sau chiar câteva ore. Pe durata perioadei monitorizate, am constatat că Ilan Șor a mărit considerabil numărul de reclame în comparație cu anul trecut. În același timp, Veaceslav Platon a redus numărul sponsorizărilor pe Facebook, iar pe platforma YouTube a sistat reclamele odată cu încheierea campaniei pentru alegerile prezidențiale. Pe lângă cei doi oligarhi, și fostul premier Vlad Filat a început să promoveze cu plată diferite postări manipulatoare. Prin intermediul postărilor sponsorizate, Filat lansează atacuri asupra actualei guvernări, Uniunii Europene, societății civile și presei independente. În urma monitorizării, s-a constatat că reclamele de pe pagina lui Filat sunt plasate după modelul celor de pe pagina Victoriei Furtună, fost procuror anticorupție, bănuită de Procuratura Anticorupție de divulgarea unor informații din anchetele unor persoane. În unele cazuri, de pe ambele pagini au fost promovate postări în aceeași perioadă și cu un buget asemănător, manipulând opinia publică pe subiectul granturilor USAID. Toate reclamele analizate au avut mențiunea obligatorie (disclaimer) pentru subiecte politice și sociale. Acest lucru ne-a permis să identificăm parțial investițiile în reclamele plasate pe META. Transparența acestor cheltuieli este posibilă doar în cazul în care pagina respectă regulile META și utilizează disclaimerul necesar pentru reclamele politice și sociale. Reclamele care rulează fără disclaimer dispar din Biblioteca de Reclame META, iar în timpul difuzării acestora, suma plătită și perioada pentru care au fost sponsorizate nu sunt publice.

Deschide analiza integrală.

Share This