Prezentul studiu este dedicat instituției excepției de neconstituționalitate, mecanism prin care orice persoană implicată într-un litigiu judiciar poate sesiza Curtea Constituțională atunci când pune la îndoială constituționalitatea normelor, care urmează să fie aplicate cazului.
Totuși algoritmul de sesizare este destul anevoios, fiind rodul unor reguli create de însăși Curtea Constituțională. Astfel, acesta constă în „pre- examinarea” sesizărilor de acest gen în ședință închisă, fără anunțarea părților despre data și ora ședinței. Această „pre-examinare” a fost convențional denumită procedură de admisibilitate, în limitele căreia Curtea decide de facto dacă face sau nu să examineze sesizarea. Respectiva procedură a generat și consecințe contradictorii. Spre exemplu, în mod inexplicabil, sesizări care la o anumită dată au fost declarate inadmisibile, la o distanță de 1-2 ani sunt acceptate spre examinare în fond, iar legea contestată e declarată neconstituțională. Mai nou, deciziile de inadmisibilitate au devenit și sursa unor crize politice. În acest sens, e cazul să ne amintim de „mica revoluție” din 08 iunie 2019. Circumstanțele zilei menționate sunt importante din punct de vedere juridic, deoarece în ziua precedentă Curtea Constituțională a mai emis un soi de act de mare importanță națională și mică valoare juridică.
În particular, e vorba de Decizia de inadmisibilitate nr. 83 prin care Curtea și-a propus indirect să interpreteze noțiunea de 3 luni pentru formarea Guvernului din art. 85 alin. (1) din Constituție. Astfel, magistrații Curții, fără ca cineva să le solicite acest lucru, s-au apucat să clarifice sensul noțiunii de 3 luni, care fie echivalează cu 90 zile, fie variază în dependență de luna concretă sau caracterul bisect al anului de referință. În rezultat, Curtea a optat pentru prima variantă și a zis că termenul de formare a Guvernului a expirat la 07 iunie 2019, iar legislativul s-a făcut adept al celeilalte opțiuni și s-a apucat să formeze Guvernul la 08 iunie 2019. Ceea ce a urmat e demn de un scenariu de film: Curtea suspenda președintele ales, constata circumstanțele de dizolvare a Parlamentului, iar deputații coalizați investeau Guvernul și adoptau declarații tari despre caracterul capturat al republicii. Deznodământul acestei epopei coincide cu data de 15 iunie 2019, când Curtea Constituțională a emis Hotărârea nr. 16 prin care și-a revizuit actele emise în săptămâna precedentă, inclusiv Decizia de inadmisibilitate nr. 83 din 07 iunie 2019. Circumstanțele din perioada 7 – 15 iunie 2019, demonstrează o dată în plus că găselnița cu denumirea „inadmisibilitate” nu e o chestiune efemeră, ridicată la rang de normativitate, cu un potențial de a produce consecințe iremediabile. În final, cu regret constatăm că ceea ce trebuie să asigure accesul la Curtea Constituțională, finalmente s-a calcinat într-o serie de texte legislative și o practică, care face extrem de anevoioasă accesarea Curții. Această stare de lucruri sigur că nu poate fi acceptată.
Astfel, pentru a redresa situația Parlamentul cel puțin trebuie să opereze de urgență modificări la Codul Jurisdicției Constituționale cu reglementări clare și exhaustive, care să configureze procedura de admisibilitate. La rândul său, Curtea Constituțională ar trebui să renunțe la practica examinării prealabile a sesizărilor în ședințe închise și neanunțate public, iar pentru a putea prelucra un număr mai mare de sesizări urmează a fi deblocat procesul de selectare și angajare a judecătorilor-asistenți. Or, deși art. 35 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, nr. 317 din 1994, reglementează drept obligatorie suplinirea funcțiilor de judecători-asistenți, concursul pentru selectarea acestora nu a mai fost organizat mai bine de un deceniu.