De ce a prins atât de bine la noi (Republica Moldova și România) teoria conspirației conform căreia acțiunile lui Trump în Venezuela sunt rezultatul unei înțelegeri de culise cu Rusia lui Putin?
Să le luăm pe rând. În primul rând să explic de ce cred că nu este sustenabilă ipoteza conform căreia există o înțelegere în acest sens? Teoria pleacă de la afirmația neprobată că ”rușii puteau opri operațiunea armată americană, dar nu au făcut-o”. Ipoteza aceasta nu se bazează pe careva evidență. Rușii erau și sunt în Venezuela. Unele surse chiar spun că rușii sunt implicați direct în gestionarea unor sisteme de apărare anti-aeriană, că pe militarii chaviști (încă) nu-i duce capul. Acolo sunt vagneri și instructori militari cu experiență de luptă în Ucraina. Dar nu au făcut nimic pentru că nu au putut. Sistemele de apărare aeriană rusești, la fel ca radarele chinezești, au fost anihilate de sistemele de luptă electronice americane.
Rușii nu pot pur și simplu face nimic. La fel ca în Siria, la fel cum nu pot salva regimul prieten al ayatolahilor iranieni, dacă va cădea. Rubio și Hegseth o spun pe față – Rusia nu poate și nu contează. Rubio a râs de Rusia în declarațiile sale, a dat clar de înțeles că opinia Rusiei, cel puțin în acest subiect, este complet neimportantă pentru SUA. Pete Hegseth merge mai departe – vorbește despre Rusia în bătaie de joc. De la istorica declarație a lui Obama, care a numit Rusia ”putere regională” nu s-a schimbat ceva care să urce importanța pe care o are Rusia în percepția americanilor. Din contră, Rusia nu e capabilă să înfrângă Ucraina, aliații săi cad unul după altul, perspectivele economice sunt sumbre, din punctul de vedere al inovării și științei, Rusia nu mai e în liga superioară.
Faza cu petrolierul este următorul episod. Rusia a înregistrat petrolierul cu bucluc sub pavilionul său. Prezumția era că devine intangibil. ”Cine se pune cu Rusia”. Faza a fost menită să-l sfideze nu doar pe Trump personal, dar Statele Unite. Începuse chiar glumițe pe seama pazei de coastă americane, care s-a tot fugărit 2 săptămâni după acel vas prin jumătate de ocean. Rezultatul a fost pe dos – sfidată a fost autoritatea Rusiei. Petrolierul a fost capturat ca-n filme. Hegseth, în declarații și acțiuni nu mai râde de Rusia, ca Rubio, își bate joc! Te pui cu Trump? Va zis Rubio la conferință. Parafrazând, ar fi cam așa ”Ăsta e nebun, nu vă puneți cu el. Dacă zice ceva, poate să o și facă.” Postările Departamentului de Stat cu mesajul ”nu vă jucați cu președintele Trump” au fost tradus în mod punctual în 2 limbi – persană și rusă. Mesaj clar. Flota tenebră, o invenție iraniană parcă, este sursa de venituri prin eludarea sancțiunilor pentru Iran și Rusia. Era și pentru Venezuela. Oare acum să se apuce să vâneze navele din această flotă peste tot? Ar fi ceva! Ce ar putea întreprinde Putin? Cam nimic care să îl afecteze pe Trump.
Deci, Trump și SUA nu se tem de Rusia. Rusia nu poate opune nimic considerabil acțiunilor americane (da, ilegale dpdv al dreptului internațional) contra prietenului său Maduro. De aia nici prin cap să îi treacă lui Trump și, mai ales, celorlalți suspuși americani să întrebe permisiunea lui Putin. Acum să trecem faza cu ”datul” Ucrainei. La ce bun să o ”dea”? Ce câștigă SUA, chiar și Trump personal? Cu atât mai mult legat de cedarea (intenționat nu am pus aici ghilimele) întregii Europe, sau a părții de est către Rusia. Ce câștigă SUA? Ce interes ar avea SUA să transforme Rusia dintr-o putere în degradare într-un nou super-power? Legat de Rusia, SUA are un singur interes major, și nu a venit cu MAGA. S-au schimbat metodele, nu și viziunea mare. SUA este în competiție geo-politică cu China. Restul sunt secundare. Rusia este un fel de actor nu tare relevant, dar sărit de pe fix. Care sare peste capul său, nu are putere să fie în liga mare, dar totuși trebuie să îi atragi atenție. Și nu doar pentru că este înarmată cu cel mai mare arsenal de bombe atomice.
Din punctul de vedere al competiției cu China, pentru SUA cel mai negativ scenariu văzut este destrămarea Rusiei sau păstrarea integrității teritoriale cu transformarea în vasal complet dependent al Chinei. Pentru SUA preluarea de către Beijing a resurselor naturale și accesul la teritoriul rusesc ar însemna o slăbire puternică de poziții. Probabil o consideră chiar catastrofală. Controlul chinez asupra litoralului arctic și posibilitatea de a opera monopolist căile de transport între Europa și Asia de Est ar fi un coșmar pentru americani. De aceea îl măgulește Trump pe Putin. Îl vrea înapoi în rândul celor care se comportă conform rangului. Dacă în proces mai iese un acces preferențial la resursele minerale a Rusiei și un ban grămadă pentru membrii familiei, Trump va considera că e ”perfect deal”. Nu cred că îi va reuși, rușii sunt profund bolnavi de velikoderjavie, nu e chestia numai în Putin. Dar așa înțeleg eu logica politicii americane. Aceasta deloc nu presupune oferirea Europei pe tavă Kremlinului. Nici a Ucrainei. Nu pentru a întări Rusia Trump a introdus sancțiuni nucleare împotriva petrolului rusesc, nu pentru a apropia Rusia de victorie serviciile americane furnizează informații care permit distrugerea infrastructurii petroliere rusești în fiecare zi. Cum se pupă asta cu aberațiile de genul ”agent Krasnov”? Păi sunt născoceli și simplificări, stimulate inclusiv de ruși. Nu ne place Trump, dar de aici și până la a-l pune în buzunarul lui Putin e cale lungă.
Trump are ce are cu Europa. Multe dintre pretențiile lui sunt absolut legitime, nu o recunosc numai lunaticii de pe extreme (dreaptă și stângă). O altă parte a acestor pretenții sunt complet aberante, puternic ”ideologizate” (în măsura în care MAGA poate fi considerată ideologie) de aripa MAGA, condusă de JD Vance și tehno-oligarhii duși cu pluta. Cei mai feerici în acest context sunt cei din partidele de extremă dreaptă din Europa, cei cu ”nu băgați bani în apărare”, ”nu finanțați războiul”. Ei și-au pus pe portdrapel adorația și asocierea cu Trump. Numai că ei nu sunt cei care promovează interesele americane în Europa, dar pe cele rusești. Cum se pupă dragostea față de Trump și lupta împotriva a aproape tot ce le cere acesta europenilor e greu de înțeles.
Președintele Trump acționează impulsiv, nu e cu intratul în detalii. O spun cei care au muncit alături de el. Un fel de temperament al unui copil de 15 ani. Acest temperament are impact asupra politicilor americane. Dar ”the big strategy” rămâne neschimbată. Stilul de promovare a acesteia, niște elemente noi ca să reprezinte președintele și administrația sa – da, schimbări cardinale – nu. Bunăoară Orban Viktor – este principalul inamic al intereselor americane în Europa – pro-chinez, pro-rus, îi dădea târcoale lui Maduro, dar Trump îl susține. Pentru că îl place la nivel personal. AfD este în general un partid complet contrar creșterii cheltuielilor de apărare, pentru relații ”realiste” cu China și promovează o ură viscerală față de tot ce e american. Dar JD și Musk au vrut să îi susțină (apropo nu și Trump, ca în cazul președintelui polonez), li s-a dat jucăria. E greu să distingem între marea strategie și compromisurile oferite pe altarul ideologiei de dragul unității puterii în SUA.
Administrația și elita actuală americană sunt diverse, contrar aparențelor. Iar formarea coalițiilor pentru controlul asupra puterii este dictată prioritar de interese politice interne, nu de viziunile de politică externă. Dacă vrei să câștigi alegerile, îi ții în barcă și pe narcomani alde Musk, numai să aducă bani și voturi. Mai grav ar fi dacă un lider true believer al unei dintre aripile radicale va ajunge din barcă la cârmă. Trump ”se distrează” nu e un true believer. Eu chiar cred că multe dintre acțiunile sale sunt mânate de emoție și bucurii, mai degrabă caracteristic unul copil, decât unui octogenar. ”Maturii” din cameră se adaptează și scot ce folos pot din asta. Dar nu îl pot opri, maximum să îl direcționeze cât de cât. Deciziile sale sunt ”așa vreau eu” și par mai curând genul de moft de copil, decât dorințe de dictator malefic. Priviți cât de lejer trece peste insulte și supărări, este ”de teflon”. Mamdani l-a ofensat cu cele mai urâte cuvinte, a fost reciproc. Apoi zâmbete și declarații complezente. Ridicați fragmentele din dezbaterile lui la primeries cu Rubio. Parcă nici nu a fost.
Păcat că în proces cât se distrează omul are de suferit ce a mai rămas din ordinea mondială bazată pe reguli și valori. Culmea este că Trump nu face nimic ce nu ar fi făcut în trecut SUA, Rusia, dacă de căutat și alte state. Numai că ăsta nu înțelege de ce trebuie să te prefaci, să faci circ la ONU, să întrebi ajutor de la alții în NATO ”care nu plătesc suficient”. O zice pe față – luăm petrolul înapoi, ajutăm Ucraina și îi luăm ”metalele rare”. Omul nu preferă ipocrizia, din nou – un tip de sinceritate aproape copilărească. Și Rubio care din răsputeri încearcă să justifice intervenția în Venezuela măcar în limitele pur formale a legii americane. Cum să îi explici unui copil că nu se poate, dacă el vede că poate și nu va păți nimic pentru asta?
Acum de ce anume în spațiul nostru a prins așa de tare minciuna asta cu ”târgul” Ucraina pentru Venezuela? Dincolo de faptul că este promovată și de idioții utili și slugile Moscovei. A prins pentru că ne temem de Rusia. Ne temem, că nu suntem smintiți să ignorăm așa forță periculoasă. Ne recunoaștem slăbiciunea și vulnerabilitatea. Și nu ne-ar plăcea să recunoaștem că ne-o luăm de la o oarecare ”putere regională”. Cauze ar mai fi și altele. Predilecția pentru gândire conspirologică – în Republica Moldova e mare, în România – probabil 95%. Să vă gândiți doar că în România jumate de țară era ok să pună președinte pe unul care delirează cu mistificări și meme-uri. Iar peste această predispunere pentru a crede în teorii ale conspirației se pliază propaganda multianuală rusească. Iată la propagandă rușii precis sunt super-power. Ajungem ca în societate peste jumătate să creadă automat în conspirații pro-ruse numai pentru că așa au fost ”dresați” prin bombardarea cu această propagandă ani la rând. Pare că nu sunt legate, dar promovarea de ”remedii naturiste”, pseudo-istorie mistică, credință în vrăji și clarvăzători și credința în puterea devastatoare a armatei ruse sunt puternic legate. Chiar și după eșecul colosal din Ucraina, nici în Moldova, nici în România nu crede decât un procent infim că te poți apăra de Rusia. Nu că în restul Europei situația ar fi mult mai bună. Dar asta e alt subiect.
În concluzie – nu, Trump nu ne-a vândut lui Putin. Dar nici ușor nu va fi. Pax Americana s-a dus. Chiar dacă SUA va redeveni un actor mai predictibil în viitor, după Trump. Statele Unite nu mai trag să fie ”polițistul mondial”. Administrația lui Trump încearcă să prevină implozia imperiului prin supra-extinderea resurselor militare și economice. Lupta mare este pentru păstrarea dominației dolarului. Retragerea din Afganistan și Irak, recenta reducere a prezenței militare în Europa (care va continua) sunt toate parte a aceleași viziuni. UE nu este pentru SUA doar un partener, dar și competitor pe anumite aspecte. Numai moneda Euro ce bătaie de cap aduce. Noi trebuie să ne aciuăm în Europa și avem, aici în estul continentului, cel mai mare interes să promovăm conceptul unei Uniuni Europene federative, cu proprie armată și politică externă unică nu ”comună”. Cea ce nu înseamnă că birocrația nealeasă de Bruxelles, complet neînțeleasă de alegătorii europeni, nu trebuie să se reformeze și să devină o guvernare despre care oamenii simt că îi reprezintă. Cu Moldova e clar, noi vom fi bucuroși să devenim membri mai întâi. Dar cu România? Măcar careva politician relevant a promovat în ultima perioadă necesitatea integrării mai puternice în cadrul UE?